Cele doua gratii - Renée Rosen

Cele doua gratii

von Renée Rosen

  • Veröffentlichungsdatum: 2021-09-22
  • Genre: Belletristik und Literatur

Beschreibung

În lumea sclipitoare a înaltei societăți din Manhattanul anilor 1870, unde soțiile închid ochii la infidelitățile soților, iar femeile au puține drepturi și chiar mai puțină independență, societatea este totul. Cu cât este mai celebră gazda, cu atât
mai puternică este femeia. Și nici una nu este mai puternică decât doamna Caroline Astor. Dar vremurile se schimbă.
Alva Vanderbilt s-a căsătorit de curând cu unul dintre cei
mai importanți industriași americani și este membră a uneia dintre cele mai bogate familii. Dar la ce sunt buni banii
când societatea refuză să te recunoască? Alva, care știe
ce înseamnă să nu ai nimic, va face tot ce-i stă în putință
pentru a avea totul.
Acoperind trei decenii și bazându-se pe evenimente reale,
Cele două grații este un roman captivant despre două femei fascinante și complicate care se află mereu față în față,
greșesc în multe privințe și descoperă, până la urmă,
ce este cu adevărat important.
Ca întotdeauna, Rosen strălucește printr-o cercetare impecabilă și o proză elocventă. Cititorii vor savura această privire aruncată în spatele cortinei spre viețile celor mai bogate și faimoase familii din New York și vor urmări cu interes, amuzament și chiar uimire escapadele acestor femei puternice și inteligente.
Pam Jenoff, autoarea bestsellerului
Fetele dispărute din Paris
Spirituală și frumos creată... Rosen încântă cu dialoguri
spirituale și cu o perspectivă pătrunzătoare asupra epocii
numite Gilded Age. Fanii istoriei o vor adora.
Publishers Weekly
RenÉe Rosen este o autoare de bestselleruri
USA Today. Printre romanele sale se numără:
Cele două grații, Park Avenue Summer, Windy City
Blues, White Collar Girl, What the Lady Wants și
Dollface, precum și romanul pentru tineri, Every
Crooked Pot. În prezent lucrează la un nou roman
despre celebra producătoare de cosmetice Estée Lauder,
care va apărea în 2023. Renée este originară din
Akron, Ohio, și a absolvit Universitatea Americană
din Washington, DC. În prezent locuiește
în Chicago, unde lucrează la un nou roman.